Companii de construcţii cu restanţe de milioane la bugetul asigurărilor sociale

Nouă companii de construcţii au datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă de circa 17 milioane de lei în primul trimestru al anului curent, potrivit unui raport recent al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS).

CNAS prezintă lista companiilor care la 1 august a.c. aveau datorii mai mari de 100.000 de lei. În topul companiilor de construcții cu restanțe la bugetul asigurărilor sociale este  Glorinal SRL – circa 12,5 milioane de lei, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În topul „rău-platnicilor” CNAS se află și Basconlux SRL, cu circa 1,5 milioane de lei, şi Covcons-Grup SRL, cu peste 1,4 milioane de lei. ÎM Fame Construction Industry şi Galsam-Service SRL au acumulat restanțe de peste 400.000 de lei fiecare. În lista CNAS mai găsim companiile Altranscon-Grup SRL, aflată în proces de insolvabilitate, cu datorii de 242.000 de lei, Orizont SA, cu peste 222.000 de lei, Sevacons SRL, cu circa 170.000 de lei, şi Ecosem Grup SRL, cu peste 152.000 de lei.

Raportul CNAS din 2013 relevă că majoritatea companiilor de construcţii care în anul curent nu au achitat în termen şi integral contribuţiile de asigurări sociale de stat avea restanțe și în 2013. Astfel, la 1 august 2013 Covcons-Grup nu achitase circa 1 milion de lei, Ecosem Grup – circa 400.000 de lei, Galsam-Service – 287.000 de lei, Altranscon-Grup – 190.000 de lei, Sevacons – 130.000 de lei, Orizont – 125.000 de lei.

Echipa LaEtaj